Alexandru Nazare in vizita la Lancram si Sibot

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, a fost prezent, dminică, la Şibot şi Lancrăm, două noduri rutiere din zona de amenajare a autostrăzii Sibiu-Orăştie, în judeţul Alba.

A fost întâmpinat de prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan, subprefectul Raul Tudoraşcu, senatorul PDL Nicolae Dobra. Nu s-a declarat foarte mulţumit de stadiul lucrărilor şi a cerut planuri revizuite ale acestora. Ministrul a spus că va reveni în Alba, în circa o lună, să inspecteze din nou situaţia lucrărilor pe tronsonul din Alba. De asemenea, a subliniat că, dacă nu vor fi respectate termenele de finalizare ale lucrărilor din aprilie 2013, constructorii vor fi sancţionaţi.

Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare a rămas doar câteva minute în locaţia unde se amenajează nodul rutier de la Şibot, în jurul ore 14.30, timp în care a solicitat informaţii directorului de proiect, Marius Mitrofan, privind stadiul lucrărilor.

„Nu sunt deloc mulţumit de mobilizarea de aici, vă spun foarte sincer. Au fost foarte multe situaţii în care v-aţi plâns din cauza vremii, acum acesta nu mai e un argument. Acum vreau să văd mobilizare maximă. Iar acest tronson e foarte dificil şi, dacă nu vă mobilizaţi rapid, n-o să reuşiţi să-l terminaţi la timp. Trebuie să fiţi conştienţi că acest termen de aprilie 2013 presupune că majoritatea lucrărilor trebuie finalizate anul acesta.

În maxim o săptămână vreau să-mi prezentaţi un plan revizuit de lucrări. Iar aici, în următoarea lună o să revin. Să văd dacă se întâmplă ceea ce discutăm acum. Haideţi să trecem la fapte, mai puţine promisiuni şi mai multe fapte. Asta vreau să văd de la Dvs. şi de la toţi constructorii care lucrează pe tronsonul Orăştie-Sibiu”, a comunicat ministrul, responsabililor lucrărilor de la nodul rutier al autostrăzii de la Şibot.

Directorul de proiect, Marius Mitrofan, i-a prezentat principalele detalii tehnice ale lucrării din cadrul Lotului I – între kilometrii zero şi 24+110 şi planul avut în vedere: „Cel mai important lucru în intenţia noastră este să avem finalizat până la 31 octombrie acest nod. Proiectul prevede execuţia a 24 de kilometri de autostradă, 7 poduri pe autostradă, 7 poduri peste autostradă pe drumurile judeţene sau naţionale care tranzitează coridorul”. Lucrările sunt efectuate de firma „Strabag”, iar valoarea proiectului depăşeşte 550 milioane lei.

În jurul orei 15.00, ministrul Alexandru Nazare a ajuns la Lancrăm, unde se construieşte un nod rutier de pe Lotul II – între kilometrii 24+110 şi 43+855. A primit informaţii de la directorul de proiect, Tudor Dobrin: „Lotul are 20 de kilometri. Autorizaţii sunt, vreme bună este, mai rămâne să şi muncim”. A precizat că se lucrează cu 6 echipe pentru terasamente, însă ministrul a explicat că trebuiau să fie 9 echipe de terasament şi că este necesară suplimentarea acestora.

Ministrul Nazare s-a declarat mai mulţumit de stadiul lucrărilor de la Lancrăm, comparativ cu cele de la Şibot, însă a avertizat încă o dată asupra importanţei respectării termenelor: „Eu am explicat şi pe Lotul I. Majoritatea lucrărilor trebuie terminate anul acesta. Trebuie să faceţi un efort susţinut aici, terasamentele sunt o problemă, nu e o muncă complicată. Cu echipe suplimentare, puteţi să rezolvaţi într-un timp relativ scurt. Şi programul revizuit de lucrări şi echipele suplimentare trebuie să fie aici cât mai repede. Vreau să văd şi restul lucrării. E ceva mai bine decât pe Lotul I, dar nu e suficient de bine”.

Ministrul Transporturilor a reamintit că, în cazul în care nu vor fi respectate termenele de finalizare ale lucrărilor la autostradă, constructorii vor fi sancţionaţi.

Valoarea proiectului din Lotul II, zona Lancrăm este de 377.780.208, 81 lei. Termenul de execuţie  este 22 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 1.460 de zile. Şantierul a început în 20.06.2011 şi trebuie finalizat în 9.04.2013. De lucrări se ocupă firmele „Straco Grup”  şi  „Studio Corona”.

Adina E. CURTA

Cătălin CRĂCIUN

 

Tags

 

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment